Povestea Iutta

În atelierul Iutta, totul are o poveste și un rost. Simbolurile reinterpretate si motivele recurente ce se regăsesc în creațiile noastre pun într-o lumină nouă specificul cultural al diferitelor zone pe care le explorăm, evocând sentimente precum dor, mândrie, apartenență, iubire, voioșie și prețuire. Am preluat moștenirea străbunilor și o ducem cu drag mai departe, adăgându-i valoare și semnificație.

Iutta
Iutta
Iutta
Iutta

Iutta

Mintea creativă din spatele Iutta este Nicoleta Chirica, fondatoare și designer. Principala sursă de inspirație sunt poveștile, motivele tradiționale și bogăția culturală, a căror semnificație e redată în contemporan prin design și un stil narativ aparte.

Iutta creează anual două colecții principale de genți, accesorii și pantofi, dar și o colecție capsulă ce consta în piese unicat, al căror design și execuție le transformă în adevărate puncte de reper în industria fashion.

Arta meșteșugului, prin care creațiile noastre capătă viață, amintește despre pasiunea care este investită în fiecare produs. Realizate manual, cu finisare atentă și accent pe detalii, gențile și accesoriile din piele sunt înfrumusețate cu broderii a căror model amintește de o îndeletnicire îmbinată cu dăruire.

Într-o lume a tiparelor și a producției în serie, Iutta reintroduce clientul în centrul procesului de creație și îl implică în experiența realizării unor colecții unicat, rezultatul fiind ceva mai presus de produs. Este o amintire de preț pentru generații, care face ca acel element să dăinuie mereu și să nu aparțină unui trend. 

Prețuirea pentru finisarea creațiilor, inspirația și povestea din spatele brandului fac ca produsele Iutta să fie deseori oferite în dar persoanelor speciale din viața noastră, care le apreciază și le văd la adevărata valoare. Iutta ar trebui să se afle în garderoba oricărei femei, așa cum și rădăcinile se regăsesc în sufletul nostru.