Uncategorized

IUTTA LA CREATIVE EST

October 12, 2016

Creativitatea și inspirația sunt cuvintele de pe buzele tuturor celor care vă așteaptă în weekendul acesta la festivalul Creative Est. Odată cu cea de-a doua ediție, festivalul își dorește să exploreze ecosistemul creativ al Bucureștiului, căruia și noi îi spunem casă. De la meșterii artizani care au transformat Iutta în realitate la pasionați ai gastronomiei și specialiști în cafea, Creative Est își propune să aducă împreună sufletele cele mai inventive pentru a-și împărtăși secretele. 

14369937_1067073256740916_5196333179258703507_n

Locul ales de Creative Est anul acesta este Industria Bumbacului, o hală cu adresa Splaiul Unirii 160, menită să prelucreze bumbacul, fiind pentru prima dată deschisă publicului. O referință evidentă la posibilitățile domeniilor creative și influența lor asupra comunității, festivalul nu-și putea alege o gazdă mai potrivita. Iutta vă așteaptă ca întotdeauna cu un stand creativ și multă voie-bună, alături de dorurile preferate. 

img_6424

Sâmbătă, 15 octombrie, întreaga hală va fi ocupată de designeri si antreprenori români, oameni pasionați de frumos din cele mai diferite domenii, de la modă la tehnologie. Duminică, în schimb, este o zi dedicată familiei în care cei mici și cei mari pot participa la ateliere și workshopuri care pun în mișcare imaginația: caligrafie, imprimare 3D, origami, știință, meșteșuguri tradiționale. Iutta își va primi purtătoarele în ambele zile, in zona designerilor contemporani alături de cele mai frumoase doruri, conduri cu poftă de plimbare și accesorii pline de semnificații. 

14481890_1079005035547738_4632619102663212442_o

0

nicoleta

Leave a comment

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Despre noi