Ne-am gândit să profităm de primele zilele însorite ale primăverii, care pare să-și fi fi venit în fire, și să-ți propunem o trecere în revistă a celor mai importante trend-uri ale sezonului de primăvară 2017.
Anul acesta fac legea piesele inspirate de moda anilor ’70, așadar suntem încântați să te anunțăm că stilul Boho face din nou furori. De la pantaloni largi, pantaloni evazați, curele de piele, chokere la imprimeuri folk, materiale diafane și genți din piele texturată, poți da frâu liber imaginației și jongla în nenumărate feluri.
Tricotajele supradimensionate, împreună cu bluzele decupate și top-urile lăsate pe umeri, purtate cu o pereche de sandale cu toc brodat, reprezintă un must, care nu trebuie să lipsească din garderoba ta de primăvară.


Cât privește culorile, îți recomandăm pastelurile, combinația clasică alb și negru, dar și greenery – culoarea vedetă a anului, pe care o găsești la geanta Pie, din colecția NEO.

Pentru a celebra venirea primăverii și ultimele tendințe ale sezonului, weekend-ul acesta ne mutăm la Cluj, la două dintre cele mai îndrăgite târguri de fashion. Dacă dorești să te bucuri de o atmosferă boemă și să-ți reîmprospătezi garderoba cu creațiile celor mai în vogă designeri români, te așteptăm la Galeria de Stil, de la Muzeul de Artă, de vineri până duminică. Ne găsești alături de Oana Lupșa, Ingrid Teodosiu și alți designeri autohtoni de excepție.
Sâmbătă vom fi prezenți și la Half is Free by Andreea Esca, târgul unde poți găsi tot ce-ți dorești: haine, bijuterii, accesorii, decorațiuni interioare și produse cosmetice la jumătate de preț. Ne vedem la Cluj!