Folclor în jurul lumii

Accente folk în modă: Designeri de top își găsesc inspirația în elemente culturale străvechi

July 12, 2017

Te-ai întrebat vreodată care sunt sursele de inspirație ale celor mai apreciați designeri din întreaga lume, care reușesc să-și surprindă publicul țintă cu o serie de opere de artă purtabile an după an? În cazul multora, rețea succesului se bazează atât pe deschiderea lor către nou și abilitatea de a parcurge drumul de la logică la imaginație în cel mai scurt timp posibil, cât și pe capacitatea lor de a prelua și interpreta diverse elemente străvechi din culturi fermecătoare prin misterul și profunzimile lor.

De multe ori, designerii cochetează cu elemente din istoria artei scoase din contextul lor inițial, și se lasă purtați pe culmile creativității de tradiții, obiceiuri și accente folk străvechi, extrase din esența propriilor culturi. Fiecare destinație de suflet, colț din natură sau călătorie imaginară spre meleagurile natale le oferă idei noi care se materializează în adevărate capodopere apreciate atât de criticii avizați de modă, cât și de publicul larg.

 

Marile case de modă reinterpretează motive tradiționale din diverse colțuri ale lumii

 

Valentino, un brand renumit pentru creațiile sale romantice și ultra-feminine a lansat una dintre cele mai surprinzătoare linii inspirate din elemente de folclor. Colecția să primăvară-vară 2015 a avut la bază o sumă de simboluri folk regăsite în broderii elaborate, asemănătoare celor cusute pe costumele naționale din Rusia, Ucraina și Belarus. Această inițiativă a fost primită cu deosebit entuziasm atât de criticii de modă cât și de publicul țintă.

(Photo Slavorum.org)

Motivele etnice reinterpretate cu atât de multă creativitate și bun gust de designerii de la Valentino ne permit tuturor să facem o incursiune în trecut, bucurându-ne de culori vibrante, motive geometrice și florale stilizate, și materiale calitative care ne amintesc de straiele mamelor și bunicilor noastre, și ne reaprind mândria națională. Colecția Valentino este alcătuită din mai multe modele de rochii realizate în stil tradițional, cu o strălucire aparte, apărute ca rezultatul îmbucurător al unui experiment cu diferite forme, texturi și materiale. Creațiile au la bază elemente naționale autentice, ca de pildă dantelă și panglici, și o serie de imprimeuri în nuanțe vesele, care redau povestea portului, tradițiilor și obiceiurilor popoarelor slave.

 

(Photo Slavorum.org)

Mergând în aceeași direcție, designerul francez Philippe Guilet a lansat în 2011 o colecție couture 100%RO intitulată „Prejudecati”, menită să-i motiveze pe toți iubitorii de modă să poarte cu ei reflexia frumoasă a patriei noastre. Colecția semnată Guilet este alcătuită din 31 de ținute inspirate de simbolistica bogată, culorile alese și migala portului popular românesc, a fost realizată integral pe teritoriul țării noastre, și reprezintă rezultatul unui parteneriat cu artizani și artiști români.

 

(Photo Pinterest)

Linia lansată de Guilet cu scopul de a demola stereotipurile legate de România și de reinterpreta valorile naționale poate fi privită ca o combinație atipică, dar atât de încântătoare, de tradiționalism românesc și haute couture. Guilet s-a oprit asupra multor elemente din moștenirea culturală românească, pe care le-a restilizat într-o manieră proprie, transformându-le în detalii originale ale unei colecții încântătoare, create la intersecția dintre vechi și nou. Coloana Infinitului a lui Brâncuși, ouăle încondeiate de Paște, bunditele din piele de oaie, și podoabele maramureșene au servit ca sursă de inspirație pentru talentatul artist francez, și au dat formă și culoare unei colecții care reflectă îmbinarea armonioasă dintre elemente tradiționale vechi de câteva secole și detalii haute-couture puternic ancorate în prezent.

Vechiul este noul nou

Marile case de modă nu ezită să-și caute inspirația în trecut, în istoria propriei națiuni, și portul tradițional din diverse epoci trecute, dar permanent readuse în actualitate. Dolce & Gabbana este în prezent recunoscut ca un brand puternic ancorat în perioada clasică și perioada romantică, care explorează stilul vestimentar tipic Italian, cu influențe dramatice, opulente din artă, transpuse sub forma bijuteriilor aurii aproape ostentative, a ornamentelor din perle supradimensionate, și a culorilor intense, ca de pildă roșu rubin, galben aprins și negru, nuanțe tari care conduc la stilul de viață și la eleganța femeilor italiene.

 

Aceeași pasiune pentru nuanțele vibrante, broderii migălos lucrate și misterul unor culturi neîndeajuns explorate o regăsim și în colecțiile Emilio Pucci, Tory Burch, și Christian Dior.

(Photo Români Buni)

În timp ce Tory Burch s-a inspirat din detaliile originale ale sumanelor de la începutul secolului XX pentru a crea o jachetă foarte apreciată de iubitorii brandului, Dior a creat recent o adevărată controversă în lumea modei după ce a fost acuzat că ar fi copiat un cojoc din Țara Beiusului.

Gențile Iutta sunt inspirate de elemente culturale românești străvechi

 

Toate aceste influențe folk tipic românești vizibile în moda de peste hotare nu fac decât să sublinieze faptul că generoasa moștenire culturală a țării noastre este un izvor nesecat de inspirație pentru cei mai cunoscuți designeri de pretutindeni.

 

La Iutta, apreciem elementele culturale românești străvechi care ne inspiră, și ne impulsionează să le restilizam într-o manieră creativă brodându-le genți confecționate din piele naturală. Simboluri cu valențe mistice, ca de pildă Copacul Vieții, elementul totemic privit ca legătură indisolubila dintre cer și pământ, sau făptură celestă înaripată al cărei zbor înalt a fost transpus ca motiv central al colecției Măiastră, individualizează designul genților noastre, și te invită discret să pășești într-o lume de basm, lăsând pentru o clipă cotidianul în plan secund.

 

Motive geometrice care reamintesc de frumusețea și tainicele înțelesuri ale culturii Cucuteni ne-au dat șansa de a materializă gențile din colecția NEO, cu broderie cusută atent în jurul unor elemente matematice și mistice menite să te ghideze într-un labirint până la poarta cunoașterii de sine. Plecând de la surse de inspirație datând din timpuri imemoriable, am desăvârșit contururile dorurilor noastre la graniță dintre vechi și nou.

 

Descoperă-le pe toate în magazinul nostru online, și bucură-te de atributele magice, frumusețea și trăinicia unui produs lucrat cu iscusință, ca odinioară, care reflectă totodată pasiunea noastră pentru designul românesc contemporan.

0

nicoleta

Leave a comment

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Despre noi