Cufărul Iutta

Interviu cu doamna Elena, marochiner la Iutta: a crea doruri înseamnă a scrie o poveste care dăinuie în timp

October 20, 2017

Doamna Elena lucrează în atelierul Iutta de aproape un an.

Astăzi am găsit-o lucrând cu migală la un Dor de Moldova. Cânta și asambla o geantă în același timp, iar buna ei dispoziție ni se transmisese deja tuturor, așa că am profitat de acest prilej pentru a o ruga să ne spună două, trei vorbe despre marochinărie.

De la ea am aflat mai multe despre ceea ce presupune lucrul într-o echipă de creație, despre viață și despre felul în care percepe produsele spre care se apleacă cu atât de multă dedicare nu doar din punctul de vedere al artizanului, ci prin prisma femeii care le poartă, le admiră și le duce povestea mai departe. A acceptat să ne împărtășească detalii din culisele Iutta cu zâmbetul pe buze și putem să vă spunem că răspunsurile ei reflectă în mare măsură bucuria de a crea și purta Iutta.

 

 

 

De cât timp lucrați în marochinărie?

 

Lucrez de 35 de ani. O fi mult, o fi puțin, nici nu-mi mai dau seama. Suficient cât să fiu sigură că am luat-o pe drumul cel bun și că-mi place ce fac.

 

Cum vi se pare profesia de marochiner, după mai bine de trei decenii de lucru in branșă?

 

Ca orice munca, are și dificultăți, are și faze ușoare. Depinde doar de tine cum le faci față…cum le îmbini ca să-ți eficientizezi munca și să ți-o faci mai plăcută. Dacă mă întrebi pe mine, trebuie șă știi să te organizezi și să gândești mereu înainte, mai departe de operațiunea pe care o execuți în momentul de față.

 

Fazele grele..îmi plac câteodată pentru că mă fac să gândesc, să evaluez și să planific. Fac calcule în minte, aproximez. Asta te ajută mult. Știi, acum câtiva ani am lucrat o perioadă într-un atelier singură, de capul meu. Doar eu știam maochinarie și nu aveam pe cine să întreb și mă gândeam: oare aș putea să scot la capat faza asta? Eu nu sunt modelier,  așa că stăteam și le luam cu amănuntul, anticipam fiecare fază și până la urmă îmi ieșea. Când vedeam varianta finală a produsului, fără nici un cusur, exact așa cum a solicitat-o clientul,  simțeam o bucurie care greu se poate reda în cuvinte.

 

 

Cum începeți lucrul la un produs de marochinărie?

 

De cele mai multe ori începi cu căptușeala. Eu mă apuc întâi de fazele mai ușoare ca să rămân cu ce-i mai greu la sfârșit. Ai eliminat fazele ușoare și zici bine, deci asta trebuie să se potrivească cu asta. Cum ar trebui să fac? Te obligă să gândești, să vii cu strategii, să anticipezi lucruri. Știi cum se spune, un croitor bun măsoară de 100 de ori și taie o singură dată. Ei, nu chiar de 100 de ori trebuie măsurat în realitate-asta ar încetini mult munca de zi cu zi-dar ideea de bază e că trebuie să-ți faci niște calcule ca să nu greșești.

Fazele grele le iei pas cu pas, apoi începi cu pielea, cu exteriorul. Făcând câte o faza poți să-ți dai seama cum poți să continui. Pielea e croită; faci fața,  faci mânerele, ansamblezi fețele cu ajutorul mașinistei. E ca un puzzle procesul ăsta de creație în atelier- trebuie să pui toate piesele cap la cap în ordinea corectă ca să-ți iasă tabloul frumos.

Trebuie să ai o viziune de ansamblu asupra lucrurilor și atunci toate se așează de la sine.

 

Care e cea mai frumoasă amintire din perioada de ucenicie?

 

Mi-a plăcut mult practica, initițierea în tainele meseriei. Îmi amintesc că la finalul uceniciei instructorul ne-a făcut o surpriză oferindu-ne…un os. (râde). Ne dădea câte un os, pe care uneori stătea scris numele unei alte persoane. Când terminai școala, erai repartizat la o unitate și trebuia să ai măcar strictul necesar ca să-ți începi activitatea, iar ei ne facilitau lucrul asta. Ne dădeau o mică zestre cu care trebuia să ne descurcăm în viață:  os, liniar și cuțit. Pe parcursul timpului, restul lucrurilor ți le adunai tu.

Ai să râzi poate, dar osul ăla a fost foarte bun. L-am folosit mai bine de 20 de ani zilnic-aproape jumătate din carieră. După aproape două decenii, l-am înlocuit cu un os din os adevărat, pe care l-am primit de la colegi. Ăsta e cel mai bun os pe care-l poate mânui un marochiner. Ajută la foarte multe lucruri: la presat unele elemente, la mâner, la fermoar unde formezi cu osul linia pe unde să vină cusătura mașinii.

 

 

Ce amintire vă vine în minte când vă gândiți la momentul în care v-ați îndrăgostit de marochinărie?

 

Eu am urmat cursurile UCECOM. Pe vremea lui Ceaușescu, practica se făcea pe Șelari, pe strada unde se vindeau produsele de contrabandă. După ce am terminat 10 clase și m-am înscris la liceu, mi s-a spus să merg acolo să mă ia în evidență. Prin zonă erau foarte multe clădiri vechi, cu scări în spirală. La etajul 1 erau novicii, iar la 2 stăteau avansații.

Nu știu dacă de la urcat scările spiralate în fugă sau de la emoții am simțit fluturași în stomac, dar asta e senzația pe care o asociez cu primii pași făcuți în lumea marochinerilor.  Așa cum ți-am spus, la 2 erau oamenii care deja știau cu ce se mănâncă munca asta. Când am intrat eu acolo mirosea puternic a soluție. Îmi amintesc că aveam 17 ani și eram cu mama. Venisem să mă înscriu și zic:

„Ce frumos miroase, mama! Aici e de mine.” Atunci aproape că nici nu știam ce înseamnă marochinărie, dar a fost un fel de dragoste la prima vedere. Am zis un DA răspicat probabil din instinct. Cred că am simțit cumva că-mi găsisem chemarea.

 

V-a îndrumat cineva spre această profesie?

 

Tu n-ai prins timpurile alea. Pe vremea mea, dacă aveai pile mai intrai pe unde mai intrai; dacă nu, te orientai. Nu aveai cum să stai degeaba, trebuia să faci ceva, să-ți câștigi singur banul de tânără. Eu eram de la țară, făcusem 10 clase în București și nu știam unde să mă duc la profesionala. Atunci un unchi de pe mama a venit cu ideea. Hai s-o dăm la UCECOM, să facă bani mai mulți. Poate face manichiură, poate face croitorie. Când să merg să ma înscriu, mă întreabă o doamnă. Ce ai vrea să faci? Eu dau din umeri și zic..pai habar n-am. Cosmetică? Habar n-am. Croitorie? Nu știu. Ca să scurtăm vorba zice:

“Ia du-te până la marochinărie și vezi despre ce e vorba”. Așa că m-am dus și-am rămas acolo și nu-mi pare rău.

 

Care e produsul pe care îl lucrați cu cea mai mare plăcere?

Îmi plac poșetele și pot sa lucrez și portofele-mica marochinarie. Îmi plac toate. Fiecare are o poveste în spate, o broderie anume, un contur. E aproape imposibil să te plictisești când lucrezi la ele, sau să-ți alegi un model preferat. Toate sunt frumoase în felul lor, mai ales când ies din mâinile tale.

 

 

Totuși o să vă rugăm să ne spuneți care e favorita dumneavoastră.Dacă ați putea lua acasă o singură geantă, pe care ați alege-o?

 

Silver Spoon, cu siguranță. Este modelul pe care-l port în prezent. Am primit-o cadou, căci ni s-a oferit bucuria să ne alegem câte o geantă în fiecare an. A fost o surpriză minunată și efectiv nu mă pot despărți de ea. Prima dată când am purtat-o, aveam impresia că toată lumea se uită la mine pe stradă.

Le simteam privirile admirative..interesul. Știam că multe doamne ar fi vrut să-și facă curaj să mă oprească și să mă întrebe mai multe despre geantă…de unde am cumpărat-o, cine o face, ce mesaj transmite broderia. Multe m-au întrebat…persoane apropiate, prieteni, rude, dar m-au abordat și străini pe strada. “Doamnă, ce geantă frumoasă aveți. De unde e, dacă nu vă supărați?

Mă simțeam elegantă, distinsă. Un accesoriu ca ăsta îți schimbă ținuta, mersul, dispoziția…te face să te simți mai încrezătoare în tine, mai mândră. De când am venit în atelier am pus ochii pe ea, dar nu credeam că va fi a mea atât de curând. Acum am și eu în sfârșit ceva care să atragă priviri.

 

 

Ce sentimente vă încearcă atunci când vedeți gențile Iutta purtate de cliente?

 

Am mereu o mare satisfacție când mă întâlnesc cu purtătoarele de doruri. Zic, uite, mamăăă.. Iutta. Nu-mi pot lua ochii de la ele, efectiv. Le văd din ce în ce mai des, mai ales la metrou. Le admir mereu pentru că sunt de la noi. Faptul că sunt foarte populare ma bucură și-mi dă siguranța că-mi fac treaba bine; că brandul Iutta este apreciat și că noi, echipa din atelier, reușim să-i ducem povestea mai departe.

E ciudat sentimentul. Cu cât le văd pe stradă mai des, cu atât îmi plac mai mult. Sunt obișnuită cu prezența lor în aterlier. Le confecționezi, te bucuri că le-ai terminat și le trimiți mai departe. Dar când le vezi în altă parte, purtate cu mândrie de clientele noastre, acest lucru îți provoacă o și mai mare bucurie. E satisfacția muncii bine făcute.

Foto: Iulia Iacob

 

Care e cea mai mare satisfacție pe care v-o aduce profesia dumneavoastră?

 

Sunt fericită că lucrez pentru un brand românesc cunoscut, care se inspiră din tradițiile și obiceiurile poporului nostru. A crea doruri purtabile înseamnă a scrie o poveste menită să dăinuie în timp. Cred că e foarte important să rămâi conectat la moștenirea țării tale, la rădăcini și la trecut în general. Trecutul e cel mai bun profesor. Dacă ții cont de lecțiile pe care ți le oferă, ai șansa să te dezvolți și să devii cea mai bună versiune a ta.

 

Descrieți-vă munca de zi cu zi în trei cuvinte

 

Pasiune, plăcere, mândrie.

 

Ce desparte un marochiner de succes de restul?

 

Nu oricine poate să fie marochiner de succes. Cel mai bun e cel care știe mai multă meserie și îl duce capul cum să facă nu doar partea lui, ci toate procedeele prin care trece un produs până ajunge în fază finală. Marochinerul bun are un zvâc. El, spre deosebire de restul, gândește putin inainte. Se întreabă: oare merge sa fac faza asta mai departe, sau trebuie să fac ceva modificări? Dacă nu anticipezi niște lucruri, s-ar putea să-ți vină cap în cap niște elemente, ceva să nu se lege și să trebuiască să desfaci. De aceea trebuie să planifici, să te asiguri că fiecare fază îți iese bine așa cum o gândești.

 

Ce mi-ați putea face în două, trei ore dacă ați avea la îndemână o papiotă de ață, o bucată de piele și un fermoar?

 

Sunt mereu pregatită pentru o probă practică, dacă vrei. (rade) O gentuță micuță, o borsetă, un portofel sau o floare- depinde câtă piele imi dai.

 

Cum e viața în familia Iutta?

 

Ai zis-o bine. Viața aici în atelier este exact ca într-o familie: și cu bune și cu rele, ca peste tot. Ne ajutăm mereu. Fiecare trece la cate o fază. Alex se tot mută de la masă, acolo unde se triază și se ansamblează diverse materiale, la croit și șlefuit. Eu mai trec de la masă la mașina de ștanță și la vopsit. La mașina de ștanță am învățat să lucrez aici. Știu și să croiesc. Ți-am spus: ca sa fii bun în meseria asta, trebuie să știi câte un pic din toate și să vrei să te implici, să sari în ajutorul colegilor de câte ori e nevoie ca produsul final să fie gata la timp și să arate impecabil.

 

Dacă ați putea da timpul înapoi, ce profesie v-ați alege?

 

Nu stiu..sincer nu m-am gandit niciodată la asta. Poate m-as fi facut educatoare, fiindcă-mi plac mult copiii…sau poate m-aș fi orientat tot spre marochinarie. Nu cred că are rost să te gândești „cum ar fi dacă” ci să trăiești în prezent cu deschidere spre viitor; să-ți faci treaba bine, conform standardelor și pregătirii tale, cu dăruire și multă atenție la detalii- asta este condiția pentru reușita, fie că ești marochiner, fierar betonist, profesor sau doctor.

 

Care e a doua pasiune după marochinărie?

 

Îmi place să “bucătăresc”. Îmi petrec o mare parte din timpul liber în bucătărie, unde improvizez, ma joc cu diferite rețete și fac tot posibilul să-i surprind pe cei dragi mie cu bunătăți apetisante, în special prăjituri. Cred că se poate spune că-mi place să creez și în afara atelierului , mai ales atunci când simt că munca mea aduce bucurie celor din jurul meu.

***

 

La finalul conversației, am realizat că-ți trebuie cel puțin 30 de ani de muncă în atelier ca să faci o geantă impecabilă cap-coadă. Am ajuns la concluzia că marochinăria e jumătate artă, jumătate știință exactă și am realizat că nu faci performanță în nici un domeniu fără implicare constantă, devotament și multă muncă.

Discuția despre prăjituri ne amintește că e trecut de ora prânzului și că ar cam fi timpul să ne îndreptăm către showroom. La plecare, doamna Elena ne promite să ne aducă niscaiva dulciuri de casă făcute de ea. Se lasă înduplecată repede și, vizibil emoționată, ne conduce spre ieșire și se întoarce la lucru. Sau la pasiunea de-o viață. Pentru că, în cazul ei și al întregii echipe Iutta de altfel, se pare că e același lucru.

 

 

0

nicoleta

Leave a comment

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Despre noi