Călator cu dor, Cufărul Iutta

Locuri pline de povești pentru mini-vacanța de 1 iunie

May 29, 2018

Tocmai ce-am ieșit dintr-o mini-vacanță și imediat intrăm în alta. Dacă de Rusalii ne-am bucurat de o întoarcere în trecut, la tradițiile și obiceiurile românești dragi nouă, acum e un prilej ideal să continuăm plimbarea noastră. De data asta, însă, am făcut pentru tine (și pentru copilul din tine) o listă cu locuri de poveste din România pe care le poți vizita în acest weekend prelungit. Și când spunem de poveste, nu glumim. Fiecare loc vine cu o legendă în spate, legende despre care noi am scris aici, bineînțeles.

 

Podul lui Dumnezeu

 

Podul lui Dumnezeu din comuna Ponoare este unul dintre cele trei poduri naturale existente în lume și al doilea ca mărime din Europa. De asemenea este singurul circulat dintre cele trei. Una dintre poveștile care înconjoară acest loc spune că aici se află o peșteră în care trăia diavolul. Pentru a îi salva pe localnici, Dumnezeu a lovit cu palma tavanul peșterii care s-a prăbușit peste intrare. Diavolul a reușit totuși să fugă prin cea dea doua intrare, agăţându-se cu ghearele de un deal. Așa au luat formă cele două câmpii denumite astăzi Afrodita şi Cleopatra.

 

 

Maramureș, ținutul iezerelor

 

Peisajele maiestuoase pe care le iubim din Maramureș sunt pline de povești. De povești înfricoșătoare. Iezerul din vârful Pietrosul, faimos pentru forma sa asemănătoare cu contururile României, ar fi un lac fără fund. Ori cel puțin așa spun localnicii, din cauză că orice obiect este aruncat în el, nu mai poate fi găsit niciodată.

Vinderelul din Poienile de Sub Munte formează un vârtej care trage pe oricine la fund. Sătenii spun că niște forțe necurate au pus stăpânire pe acest lac și că vor răpi pe orice se aventurează să le tulbure liniștea.

 

 

O altă forță malefică se ascunde în Halastăul din Tisa. Legendele spun că acesta a înghițit o biserică și câteva case. În plus, până nu de mult, în noaptea Învierii clopotele bisericii se mai puteau auzi.  Pentru cei aventuroși sigur o să fie o excursie de 1 iunie interesantă.

 

Podul Minciunilor

 

Și pentru că legendele românești nu sunt toate înconjurate de spirite rele, mergem în superbul Sibiu, mai exact pe Podul Minciunilor. Se crede că acest pod extraordinar de puternic are urechi și că atunci când aude o minciună el începe să geamă, iar balustrada dă impresia că va ceda în orice moment, aducând mincinosul cu picioarele pe pământ.

O altă legendă spune că podul era cunoscut drept locul de întâlnire al îndrăgostiților. Aici ei își decideau viitorul, iar fetele care susțineau că sunt neprihănite și dovedeau contrariul în noaptea nunții, erau aruncate de pe pod. Noi, totuși, preferăm prima legendă.

 

 

Muntele Găina

 

Situat în nord vestul judeţului, la granițe cu Bihor, Hunedoara şi Arad, Muntele Găina este recomandarea noastră pentru cei pasionați de drumeții. Și de povești. A fost o dată ca niciodată, o zână nemaivăzut de frumoasă, care locuia într-un palat strălucitor. Ea avea o găina cu pene de aur care făcea zilnic câte trei ouă de aur. În fiecare zi, zâna dăruia cele trei ouă fetelor sărace care urmau să se mărite. Auzind de acestea, trei feciori s-au deghizat în haine femeiești și au pătruns în palat, cu gândul de a fura găina. În fuga lor, au scăpat din coş ouăle de aur, care s-au spart în râul Arieş. De atunci, Arieşul poartă în nisipul său fărâmituri de aur.

 

 

Brașov

 

Puțină lume știe că unul dintre orașele din basmele Fraților Grimm este întocmai Brașov. Este vorba despre „Copiii din Hameln“, acolo unde 130 de copii dispăruţi din localitatea germană Hameln apar misterios în zona Braşovului. Frații Grimm nu au născocit povestea, ci este inspirată chiar de legenda întemeierii Brașovului. Undeva în secolul XIII, locuitorii unui burg german au fost invadați de șobolani. Pentru a scăpa de ei, au apelat la serviciile unui fluierar pribeag care le-a spus locuitorilor burgului că îi va scăpa de șobolani cu condiția să-i fie răsplătit acest ajutor. De îndată ce fluierarul le-a scăpat orașul de șobolani, locuitorii au uitat să-și țină promisiunea. Pentru a se răzbuna, fluierarul a început să cânte o melodie foarte frumoasă și astfel i-a făcut pe toți copiii orașului să îl urmeze. Se spune că micuții ar fi călătorit prin lumile subterane și ar fi ajuns cu toții la Brașov. Se mai crede și că aceștia ar fi întemeietorii celor șapte cetăți săsești din Transilvania.

 

 



 

 

0

nicoleta

Leave a comment

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Despre noi