Călator cu dor, Folclor în jurul lumii

Marile iubiri ale lui Brâncuși: Eileen Lane

June 19, 2018
read time: 4 min

A trecut aproape o lună de când v-am povestit despre prima mare iubire a lui Brâncuși, Margit Pogany. Astăzi continuăm să descoasem povestea vieții și a operei lui Constantin Brâncuși și vorbim despre Eileen Lane.

 

Muza Eileen

 

În anul 1922, Eileen Lane tocmai își terminase lunga călătorie din America în Paris când Lizica Codreanu i-a făcut cunoștință cu Brâncuși. Frumoasa americană de origine irlandeză a venit în Europa cu scopul de a uita de o logodnă eșuată și s-a găsit fascinată de un artist talentat și mai în vârstă cu 20 de ani. Deși legătura dintre ei a devenit una puternică într-un timp scurt, Eileen era în continuare rigidă în gândire și plină de prejudecăți. Dorul de casă și dorința de a o face fericită pe Eileen l-au determinat pe Brâncuși să sugereze o călătorie în România, o călătorie menită mai ales să îi schimbe ideile. I-a spus să nu își facă griji despre ce vor spune ceilalți, el o va introduce drept fiica lui. Vasile Georgescu Paleolog declara în cartea lui:

 

”Eileen Lane…, şi ea o bună ţărancă irlandeză, muziciană. Era o femeiuşcă blajină şi bălană, bălană şi de fir şi de piele, sfielnică şi ruşinoasă, dar nu mironosiţă, ci de nepotrivită îndreptăţire de merite şi de drepturi dintre om şi femeie, insistând a fi ceea ce era.  Se distrau ori călătoreau întotdeauna în tovărăşie şi cheltuială pe din două şi fiecare la locul lui: el la al lui şi ea la al ei, nici o dimineaţă nu le-au înroşit obrajii zorile de a nu-i fi găsit pe fiecare la locul lui, într-atât făţiş respect de ce s-ar putea spune că nimeni nu le mai înţelegea nici gândul şi nici intenţiile bine păzite de a nu părea ceea ce nu erau: soţ şi soaţă, ci adevăraţi prieteni ai împreunării unei ciudăţenii care nu se mai poartă.”

 

Irina Codreanu, Eileen Lane și Lizica Codreanu 

Călător cu dor

 

Așadar, între 11 septembrie şi 7 octombrie 1922, sculptorul împreună cu Eileen Lane au petrecut momente de neuitat în România. Impresionată de tabloul tomnatic al unui oraș cunoscut drept Micul Paris, Eileen își amintește de sosirea în București. Aici ei s-au întâlnit cu un vechi prieten, s-au înfruptat cu bucăți românești și au depănat amintiri.

 

 

De la București călătoria a continuat la Sinaia, unde s-au oprit timp de câteva zile, apoi au făcut un popas la o mănăstire aproape de Râmnicu Vâlcea. Momentul următor al vizitei a fost o călătorie „cu trăsura pe drumuri de o nespusă frumuseţe” până în Târgu-Jiu. Ne-ar fi plăcut tare mult să fi putut călători și noi cu Brâncuși prin țară!

 

 

Satul lui Brâncuși, Hobița

 

Din dor de copilărie, Constantin Brâncuși a spus o dată despre satul lui, Hobița, că este „o rezervă de bucurie pentru toată viața.” În 1922 el și-a împărtășit rezerva cu una dintre muzele lui. Ajunsă la Hobița, Eileen Lane a apreciat și s-a integrat imediat în satul românesc. A fost primită ca într-o mare familie, cu o căldură pe care nu a mai întâlnit-o nicăieri altundeva în lume. Tot ea avea să spună mai târziu:

 

„Ţărăncile mi-au adus straie populare, mi-au arătat cum să le îmbrac şi apoi am pornit, toate împreună, în alai pe uliţa mare a satului. Ni se dăduse o casă unde urmau să locuiască doi tineri care trebuiau să se căsătorească în scurtă vreme. Preotul satului vorbea franţuzeşte, dar eu mă înţelegeam cu femeile din sat şi fară ajutorul lui, prin gesturi şi mai ales prin râsete. Râdeam cu fetele din sat şi, cât am stat la Hobiţa, a fost tot timpul sărbătoare”.

 

 

Cât timp au stat în satul natal al sculptorului, cei doi au participat la o nuntă, au făcut vizite pe lângă Târgu-Jiu și, înainte de plecare, au chemat toate neamurile la o mare petrecere pe dealul Hobiței. Înainte să plece, Brâncuși a rugat-o pe una dintre nepoatele sale să o găsească pe cea mai bună lucrătoare din sat pentru cel mai frumos costum gorjenesc pe care să-l îmbrace Eileen Lane.

 

 

În Paris

 

Chiar dacă excursia celor doi a fost parcă desprinsă dintr-un vis autentic românesc, odată ce au revenit în Paris legătura dintre ei a luat sfârșit. În ciuda dragostei fără măsură pe care i-o purta lui Constantin Brâncuși, Eileen a decis că diferența de vârstă este prea mare și s-a reîntors în America, unde s-a căsătorit. Au rămas, totuși, prieteni buni pentru toată viața.

 

„Doresc să-ţi mulţumesc pentru zilele petrecute împreună – îi scria ea mai târziu. M-a durut însă să te văd suferind, la fel cum m-a întristat teama de a nu-ţi putea arăta o afecţiune pe care nu mai am dreptul să ţi-o împărtăşesc.”

 

 

Sculptură cu dor

 

Deși inspirat de frumusețea de neegalat a irlandezei, de abia în 1923 Brâncuși a cioplit în piatră albă portretul Eileen. Plin de sentimente contradictorii, de fericire și tristețe, de iubire și pierdere, sculptorul a păstrat acest portret în atelierul lui pentru toată viața. Patru ani mai târziu, în 1927, a luat naștere portretul „Eileen” în onix negru.

 

 

0

nicoleta

Leave a comment

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Despre noi