Cufărul Iutta, Noutati

Triburi indigene văzute prin obiectivul unui aparat foto

July 10, 2018
read time: 6 min

Întocmai așa cum apreciem tradițiile și valorile românești, admirăm și culturile atât de diversificate și fascinante din lumea întreagă. Și spre bucuria noastră, acum putem să le descoperim prin intermediul unui aparat foto.

Jimmy Nelson a călătorit prin cele mai ascunse și îndepărtate locuri din lume pentru a documenta popoare indigene. Visul său era să pună în evidență diversitatea inimaginabilă a lumii și a reușit să-l îndeplinească atunci când a publicat prima lui carte, „Before they pass away”, în 2013. Există oare diferențe și asemănări cu tradițiile românești?

 

Huli Wigmen

 

 

 

Huli Wigmen este cel mai mare grup indigen din Papua Noua Guinee. Ei sunt renumiți pentru tradiția de a face peruci ornamentate din propriul păr. Acestea arată ca niște pălării pe care în mod obișnuit le decorează cu pene de păsări de paradis și de papagali. Alte ornamente includ cochilii, mărgele, colți de porc (wow), cranii de carne (dublu wow) și frunziș. Interesant este că nu s-au oprit aici. Întregul efect este completat de un topor cu gheare. Noi am fi tare curioase să vedem cum arata o astfel de perucă în viața reală, nu doar în poze. (Deși șansele să purtăm cranii de carne sunt destul de scăzute.)

 

 

 

Himba

 

 

Himba este un grup indigen de păstori înalți, subțiri, care dau impresia de statui. Începând cu secolul al XVI-lea, ei au trăit în așezări împrăștiate, având vieți tradiționale, supraviețuind războaielor și secetei. Deși par că ar fi scoși dintr-un film, unul destul de dur chiar, Himba locuiesc într-unul din cele mai extreme medii înconjurătoare de pe pământ. Pe când nouă sigur ne-ar fi foarte greu, probabil imposibil, ei reușesc să facă asta datorită structurii tribale. Fiecare membru aparține a două clanuri, prin conexiuni patrilineale și matrilineale. Frumusețea interioară contează, însă pentru Himba cel mai important lucru este cea exterioară. Aspectul este un simbol al statutului în grup și, totodată, un mod de a comunica cu ceilalți. Pe noi ne-a dus cu gândul la portul popular strămoșesc românesc și, mai precis, la broderiile care erau folosite drept simboluri sau la culoarea predominantă de pe cojoace care indica vârsta purtătoarei (așa cum am menționat în articolul Bihor, nu Dior)

 

 

Samburu

 

 

În nordul Kenyei, unde munții Ndoto dau drum spre deșertul Chalbi, se găsește tribul Samburu. Samburu a ajuns în Kenya acum cinci sute de ani, iar acum se deplasează spre sud, de-a lungul câmpiilor din Valea Riftului, într-un avans rapid. Sunt, cum am zice noi, cu Dor de Ducă. Bineînțeles că glumim, pentru că în realitate această nevoie nu vine din dorința și plăcerea de a călători. Ei sunt obligați să se mute o dată la 5 sau 6 săptămâni pentru a asigura mâncarea bovinelor sale. Dintotdeauna societatea lor a depins de bovine și de război, prin urmare le este greu să-și schimbe stilul de viață într-unul mai sedentar. Fascinant, așa-i?

 

 

 

Gauchos

 

 

 

Se spune că „Un Gaucho fără cal este doar o jumătate de bărbat”. Acești călăreți nomazi au apărut încă din anii 1700 și par scoși dintr-un roman de Gabriel García Marquez . Faima lor, însă, nu e datorată niciunei cărți. Cultura Gaucho a devenit cunoscută deoarece oamenii au început să vâneze clandestin cândva în secolul al 18-lea, atunci când pielea a început să fie foarte căutată. Pasionate de cuvinte și povești, ne-a plăcut mult cuvântul Gaucho, care este folosit pentru a descrie un spirit liber al oamenilor care sunt nedespărțiți de calul și cuțitul lor. Pe noi ne-a lăsat cu un sentiment aparte. 

 

 

 

Huaorani

 

 

 

Huaorani (adică “ființe umane” sau “popor”) se consideră a fi cel mai curajos grup indigen din Amazon. Mai mult, până în 1956, ei nu a au avut niciun contact cu lumea din exterior. (însă curajul lor nu vine din faptul că au putut să trăiască fără tehnologie, așa cum ar fi pentru mulți dintre noi în zilele de azi) Ei sunt cunoscuți pentru capabilitățile lor de a fi vânători excepționali și războinici fără frică. Întocmai cum pe vremuri se dădea zestre, Huaorani oferă copiilor lor un cadou mult mai important: cunoștințele necesare pentru a trăi într-un mediu înconjurător atât de periculos. Ei au o relație strânsă cu animalele, plantele și copacii, care se trage din faptul că s-au bazat mereu pe natură pentru a supraviețui. O cultură total inedită, nu?

 

 

 

Tradiții românești

 

Bineînțeles, prima mare deosebire între români și triburile de mai sus este faptul că noi nu putem să ne identificăm drept trib. Există, totuși, o oarecare fascinație a noastră pentru micile asemănări pe care le-am reăgsit. Care sunt acestea? În principal modul în care orice cultură, nu doar cele prezentate aici, indiferent de dimensiune sau localizare geografică, își exprimă valorile și identitatea prin elemente vizuale. Așa cum Huli au acele peruci ornamentale, și noi avem, de exemplu, acele pălăriuțe ornamentate cu un „cicur” mare de lână colorată. Știm foarte bine că măștile de animale sunt un element central al culturii noastre, pe care le amintim cu ocazia fiecărei ierni. (și care ne plac mult de tot!)

 

 

 

 

„Nimic nu pare a fi mai important pentru un individ sau pentru o etnie, decât să ia cunoştinţă de sine, cât mai exact, şi pe acest temei să-şi asigure o integrare cât mai armonioasă în lume” a spus Alexandru Zub, istoric și  membru corespondent al Academiei Române.

 

 

 

Exact cum toate triburile menționate mai sus au fost nevoite să se adapteze la mediul înconjurător, ba chiar și-au creat întreaga identitate pe această bază, putem spune și despre noi același lucru. Cea mai importantă trăsătură comună tuturor acestor civilizații și culturilor istorice care au alcătuit ceea ce azi numim România este aceea a „împământenirii”. Nicolae Iorga îi numea pe locuitorii din toate timpurile ai spațiului carpato-ponto-dunărean oamenii pământului (deosebindu-i de oamenii mărilor și de oamenii stepelor). E un lucru bun de amintit atunci când mergem la camping, haha. 

 

Sursă: Alex Robciuc

 

În prezent, cultura tradițională românească curprinde creațiile populare (doine, balade, basme și legende, proverbe și zicători sau poezii), arta meșteșugărească, cea care presupune ceramica, obiectele din lemn, țesăturile, broderiile și, nu în ultimul rând, ba chiar deloc în ultimul rând, bucătăria tipic românească. Așadar, noi am reușit să păstrăm vie identitatea românească prin conservarea moștenirilor culturale. Și nu e nevoie de mult pentru a face asta, e de ajuns să cumperi un dor pentru a duce dorul mai departe. Ce frumos, nu?

 

 

* Toate pozele și informațiile despre triburile descrise în acest articol aparțin lui Jimmy Nelson. 
1

nicoleta

Leave a comment

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Despre noi