Business pe tocuri, Cufărul Iutta, Fashion Diary

Unde mergem și cu ce ne încălțăm în iulie

July 2, 2018
read time: 4 min

Pe lângă temperaturile ridicate și dorul de călătorit, luna iulie vine cu o mulțime de evenimente. Noi am ales să scriem despre cele care ne plac cel mai mult. Și pentru că ne stă mintea la pantofi, o să-ți spunem și cu ce ne-am încălța noi la aceste evenimente. Ca un fel de ghid al pașilor din iulie.

 

Kiseleff nr. 1. De 110 ani, orașul crește în jurul lui!

 

La Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” poți vizita expoziția Kiseleff nr. 1. „Expoziția (…) ne va purta printr-o călătorie imaginară în timp, în care vom descoperi, cu ajutorul fotografiilor, al documentelor, dar și al obiectelor, diferitele momente prin care a trecut clădirea muzeului în cei 110 ani de existență.”

 

 

 

Cu ce ne încălțăm?

Balerinii din piele brodată Iutta sunt alegerea ideală pentru o călătorie înapoi în timp.

 

 

 

Rooftop Cinema: Bucharest ShortCut Cinefest

 

Cu siguranță știi scenele romantice când un cuplu se uită la un film proiectat într-o grădină, înconjurați de luminițe. Înlocuiește grădina cu o priveliște de deasupra orașului și ai găsit locul perfect. La Deschis Gastrobar poveștile se spun de la înălțime. Începând cu 5 iulie, ei au pregătit o selecție de scurtmetraje și o mulțime de cocktailuri.

 

 

 

Cu ce ne încălțăm?

Cu pantofii roșii cu broderie Măiastra care ne garantează o seară de neuitat.

 

 

Bounty Fair #36

 

După o scurtă plimbare pe străzile de vis din spatele Pieței Lahovari ajungi la Casa Universitarilor. Iar dacă faci această plimbare pe 7 sau 8 iulie vei da peste Bounty Fair, ultima ediție de shopping creativ din această vară. Așa că sună-ți prietenele și pregătește-te de cumpărături.

 

 

 

Cu ce ne încălțăm?

Bineînțeles că vom alege papucii brodați Iutta, pe care îi poți lua la reduceri de pe www.iutta.ro. Pentru că oricine trebuie să se pregătească de shopping cu o sesiune de … shopping.

 

 

 

DoR Live: Antrenament pentru schimbare

 

Decât o Revistă „propune o serie de exerciții alături de cei care insistă, persistă și se încăpățânează să schimbe lucruri în România.”  Timp de 2 ore, începând cu 19:00, la Teatrul Național București, pe 10 iulie, ne vom bucura de teatru, film, dans și alte momente performative. Va fi o experiență de neuitat!

 

 

 

Cu ce ne încălțăm?

Cei de la DoR au anunțat că după spectacol se va face regruparea la cocktail. Deci noi propunem pantofii stiletto cu broderie bordeaux Regina Maria.

 

 

 

Concert caritabil Byron

 

Seria Fapte bune în grădina Enescu a ajuns la numărul 6. Așadar, în parteneriat cu Muzeul George Enescu, au organizat un concert caritabil Byron. Fondurile obţinute vor contribui la achiziția de echipament pentru al doilea cabinet stomatologic mobil al asociației (proiectul Zâna Merciluță), care oferă profilaxie și tratament stomatologic gratuit copiilor de la Institutul Oncologic București și copiilor din comunități rurale sărace.

 

 

 

Cu ce ne încălțăm?

Noi votăm pentru pantofii cu broderie Copacul Vieții. Mai ales că îi poți asorta atât de ușor cu dorurile Iutta.

 

 

 

Festivalul Internațional de Teatru de Stradă

 

De pe 13 iulie până pe 5 august are loc B-FIT in the Street. Este cel mai mare festival de teatru de stradă din România și sărbătorește a zecea ediție. Noi am fost prezente și la câteva dintre edițiile trecute și am rămas fascinate. Suntem nerăbdătoare!

 

 

 

 

Cu ce ne încălțăm?

Balerinii din piele brodată sunt ideali pentru o seară la teatru. În special atunci când teatrul are loc pe stradă. Și o luăm și pe Magpie cu noi!

 

 

 

 

Bucharest Jazz Festival

 

Am menționat acest festival și într-un articol anterior, însă trebuie neapărat să-l amintim și aici. Între 2 și 7 iulie ne trăim viața pe ritmuri de jazz: 7 zile de festival, 5 zile de concerte în Piața George Enescu, evenimente conexe zilnice la ARCUB și un nou concurs de jazz.

 

 

 

 

Cu ce ne încălțăm?

7 zile de festival necesită cel puțin 7 perechi de pantofi. Recomandăm pantofii cu barete Măiastra și papucii brodați Iutta. Pe restul te lăsăm pe tine să le alegi!

 

0

nicoleta

Leave a comment

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Despre noi