Povestea de astăzi face parte din seria poveștilor cu dor de românesc pe care noi le iubim atât de mult. Povestea de astăzi este despre broderii, ii și multă pasiune.
Începuturile unei colecții de port tradițional
Totul a început în urmă cu 20 de ani, atunci când Muzeul Banatului din Timișoara l-a contactat pe Marius. Bunicul lui, Dimitrie Rotariu, a trăit între 1900-1947 și a fost un țăran cărturar autodidact. A avut peste 2500 de volume de carte pe care comuniștii le-au considerat dăunătoare regimului și, deci, l-au forțat să le ardă pe toate. Astăzi au mai rămas doar 600 din cele 2500.
Sursă: www.prinbanat.ro
Aceasta a fost vizita care l-a pus pe gânduri pe Marius și fără de care, cel mai probabil, nu și-ar fi descoperit pasiunea. A aflat apoi că atât bunica cât și străbunica lui erau foarte îndemânatice în ale cusutului și vestite pentru acest lucru și că mama lui a păstrat o mulțime de lucruri frumoase de pe vremuri.
Sursă: www.prinbanat.ro
Doi ani mai târziu, Muzeul Banatului din Timișoara deschidea un vernisaj cu obiectele primite de la Marius. Avea 16 ani, iar de atunci colecționează încontinuu. În prezent este muzeograf în cadrul Muzeului Satului Bănățean și, totodată, cel mai tânăr colecționar de port tradițional din Banat.
Colecția etnografică Marius Matei
Dacă alegi să vizitezi colecția etnografică Marius Matei, vei rămâne fascinată de piesele de port tradițional, de bijuterii, de obiectele de mobilier vechi, cât și de obiectele din ceramică. Pe lângă toate, ca o dovadă a dorului de românesc, în colecție sunt o mulțime de fotografii.
Așa cum marea noastră pasiune sunt gențile, pentru Marius sunt obiectele de port național. Iar acest lucru nu trece neobservat! Cu cea mai mare grijă și atenție pentru detalii, costumele tradiționale din colecția lui poartă însemnele unui trecut veritabil, autentic. El a ales să colecționeze doar vestimentație tradițională din Banatul de câmpie deoarece e fascinat de faptul că o populație atât de restrânsă avea un port atât de diferit de la sat la sat.
„După atâta muncă în teren am observat un lucru, despre care nu știu să se fi scris încă: ar trebui să se facă o hartă cu delimitări etnografice pentru portul bănățean. Pentru arhitectură ar trebui să se creeze o altă hartă. Nu s-a făcut asta, ci întotdeauna au fost împărțite zonele cu totul, fără să se țină cont și de aceste delimitări. Lugojul, de exemplu, se potrivește foarte bine cu Făgetul. Buziașul se aseamănă foarte puțin cu Lugojul. Timișoara este aparte, dar se potrivește cu Deta și Ciacova. Diferențele există atât în arhitectură, cât și în port.”*
Timp de 12 ani, Marius a strâns laolaltă costume din Timișoara, Lugoj, Buziaș și Ciacova-Deta. A aflat, astfel, că cei mai puțin înstăriți se despart mai ușor de ele, la fel și nepoții ale căror bunici nu mai trăiesc. Mulți nu sunt atașați de ele sau nici nu le cunosc valoarea.
Unul dintre costumele din colecție este portul tradițional de sărbătoare din Giroc. Cel femeiesc este alcătuit din poale, cotrânță, spăcel, opreg, brâu, obiele, pieptar, opinci și podoabele din monede și acoperămintele pentru cap. Așa obișnuiau să își arate femeile starea socială și statutul în societate. Costumul purtat de bărbați era mai sobru, din cămașă, pantaloni, brâu, chintuș și pieptar și clabat. Exact ca în cazul femeilor, portul era o dovadă a clasei sociale, a bogăției.
„Costumul tradițional s-a vrut a fi un mix de elemente și ornamente din toate regiunile. Costumul tradițional este vechi, moștenit, țesut din cânepă cu bumbac, cusut doar cu mătase, neapărat neagră sau albă. Costumul de artizanat este cel care se face și la noi, în Timișoara, la mall. Totuși, bănățenii au păstrat ornamentele lor. În cele din urmă, costumul național nu s-a dovedit a fi așa cum și-au dorit cei care au pornit această modă, în special Regina Maria, care a fost o mare promotoare a portului tradițional. […] Toate au o armonie extraordinară. Și femeile care le creau nu aveau școală. Cum puteți explica asta? În orice caz, este clară contribuția țărăncilor române la arta europeană. Ceea ce făceau ele se poate încadra oricând în artă.”* spunea Marius Matei.
Pe noi ne-a fascinat această poveste și suntem tare nerăbdătoare să găsim un moment de răgaz și să mergem să o vedem cu ochii noștri. Până atunci, ne bucurăm de pozele de pe pagina oficială de Facebook.
*citatele sunt preluate de pe www.prinbanat.ro
