Cufărul Iutta

Dăm Start la SALE cu un Mic Dicționar al Motivelor Românești

January 8, 2019

Acum că noul an și-a intrat în drepturi, ne-am imaginat că toate agendele au fost însemnate cu un set de rezoluții sau dorințe pentru lunile care urmează. Fie că ne gândim la împliniri profesionale sau la destinații exotice de vacanță, toate ne dorim un an care să ne aducă mai multe bucurii. La Iutta, noi sugerăm un o rezoluție puțin mai neobișnuită, în care ne depărtăm de sfera materială și ne ridicăm privirea către infinit.

Descoperă rucsacul Vivaldi în secțiunea SALE! 

Ce credeți despre ideea de a fi mai îndrăzneață în vremurile ce vor veni? Sau poate mai elegantă într-o tăcere doar aparentă? Mai mult decât atât, ce spuneți despre a vă lăsa ghidate pe acest nou drum de un talisman? Noi știm că simbolurile au o putere aparte, mai ales atunci când sunt purtate zi de zi, iar această putere este legată de inspirarea unor calități chiar și atunci când ele încep doar ca dorințe. Pentru că vrem să vă dăm o mână de ajutor în a vă alege talismanul perfect pentru acest an, astăzi v-am adus un mic “dicționar explicativ”. Și nu numai atât, dar toate aceste doruri brodate cu puterea de a vă aduce mai aproape de dorințele voastre pot fi găsite la prețuri alinate în secțiunea SALE.

Crinul Regal

Descoperă geanta Superbum în secțiunea SALE! 

O geantă cu un nume pe deplin justificat, care fascinează de la prima privire. Numele inspirat este inspirat de Lilium Superbum – un crin de dimensiuni impresionante, cu petale delicate ce iau naștere ca o spirală strâns înfășurată în jurul firelor de polen, dar care treptat se rotesc în exterior pentru a descoperi centrul dulce al florii. Această broderie inspiră eleganța învăluită într-un mister ce se lasă descoperit încetul cu încetul, potrivit unei femei care nu se lasă convinsă ușor de lucrurile trecătoare, efemere. Crinul în sine este un simbol al regalității, găsit pe stema Casei Regale a României, una dintre poveștile din spatele colecției Dor Regal, unde acest motiv este atotprezent.

Steaua Nordului

Descoperă brâul Polaris în secțiunea SALE! 

Simbol al cunoașterii absolute și a luminii călăuzitoare, Steaua Nordului este astrul care a inspirat designul broderiei ce definește întreaga colecție Polaris. Amintind de cingătorile purtate de mamele și bunicile noastre peste costumele populare românești, brâul din piele surprinde prin broderia elaborată care împrumută o frântură din strălucirea, frumusețea și magia Stelei Nordului, acest corp ceresc călăuzitor. Motivele cosmice cu rol de protecție sunt perfecte pentru cineva care simte că are nevoie de un ghid pentru a depăși obstacolele ce-i stau în cale, asemenea navigatorilor din vremurile apuse ce așteptau cu nerăbdare întunericul pentru a zări lumina Stelei Nordului.

Spirala Infinitului

Descoperă geanta PIE în secțiunea SALE! 

Din dorința de a celebra câteva dintre simbolurile fundamentale care stau la baza spiritualității culturii Cucuteni am trasat contururile spiralei întâlnite pe totemurile Zeiței Mamă – deitatea principală a acestei culturi antice. Peste ele am suprapus o rețea de cercuri și semi-cercuri, o reprezentare creativă a finitului și infinitului, sugerând ideea de multiplicitate și unitate, și reflectând dorința noastră, a tuturor, de a atinge perfecțiunea. Ca metaforă a evoluției ființei umane prin succesiuni repetabile, această broderie are conotații sacre și valențe mistice, potrivite unei femei ce își cunoaște latura spirituală și își dorește să atingă chiar și cerul atunci când își propune un scop.

Nu-Mă-Uita

Descoperă geanta Magie Pastelată în secțiunea SALE! 

Ca vestitor al primăverii, Magie Pastelată este o celebrare a căldurii, grației și eleganței feminine. Un încântator model floral surprinde frumusețea necomplicată a florii de Nu-Mă-Uita reprezintă bucuria simplă ce vine din lucrurile cele mai mici. Simplu și sofisticat în același timp, acest model fără de pereche reușește să aducă doruri vechi la suprafața, încurajându-ne să credem în magie, și să găsim inspirație, putere și confort în perfecțiunea Mamei Natură. Nu numai asta, dar ne și încurajează să depășim greutățile iernii ce pare fără de sfârșit și să întâmpinăm primăvara cu inima deschisă.

Pasărea Măiastră

Descoperă ghetele Măiastra și Polaris în secțiunea SALE! 

Inspirate de zborul grațios al păsărilor fermecate din folclorul țării noastre, precum și de penajul lor măiestuos și de nemăsurată lor putere de seducție, am creat broderia Pasărea Măiastră. Poate cea mai feminină broderie, Pasărea Măiastră impresionează prin energia și vitalitatea ei, asemenea zânelor din poveștile copilăriei noastre. Atunci când simți că ai nevoie de puțină energie și veselie în viață, nimic nu este mai înălțător decât a te lăsa purtate pe aripile acestei zeițe a zborului. Ghetele Măiastra sunt un mod subtil de a purta broderia cu același nume, dar pentru cele mai îndrăznețe, există întotdeauna geanta Magpie, în culorile ei ce amintesc de verile însorite, sau rucsacul Puffin cel fidel în orice călătorie.

Coarnele Berbecului

Descoperă plicul Silver Spoon și portofelul Dor de Moldova în secțiunea SALE! 

Coarnele berbecului reprezintă, probabil, simbolul cel mai ușor asociat cu Iutta, datorită Dorului de Moldova, una dintre gențile preferate ale purtătoarelor noastre. Acesta este un simbol al forței, al energiei vitale și al succesului, iar alături de romburile ce îl încadrează, aduce abundență și noroc, un adevărat talisman. Broderia coarnele berbecului a fost mereu destinată unei femei puternice, neînfricate și pregătite să înfrunte orice i-ar apărea în cale.

Voi, dragi purtătoare Iutta, ce talisman vă doriți? 

 

2

nicoleta

Leave a comment

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Despre noi