Cufărul Iutta, Fashion Diary

Cum Să Porți Gențile Convertibile IUTTA

January 29, 2019
read time: 4 min

Cine este purtătoarea Iutta? Femeia care emană o energie ce te captivează, de neoprit și care pare că a știut dintotdeauna ce și cine își dorește să fie? Sau ființa dulce-amăruie care nu-și amintește niciodată unde și-a abandonat cartea, dar ar putea să-ți recite cu ochii închiși și pe nerăsuflate primele pagini? Poate că ea întruchipează Zeița Pasăre, liberă în zborul ei grațios, încrezătoare și elegantă. Întotdeauna ne-am închipuit că o purtătoare Iutta este fiecare în parte și câteodată un amalgam de ființe, în funcție de dispoziția zilei. Unul dintre cele mai frumoase lucruri despre oameni este că nu sunt la fel doua zile la rând. Câteodată, purtătoarea Iutta își dorește o geantă pe măsură așa că astăzi am adunat dorurile schimbătoare, care nu-și găsesc locul într-o singură formă.

 

Descoperă rucsacul Vivaldi aici! 

Vivaldi este unul dintre cele mai tinere doruri, parte din colecția Dor Regal. Așa cum îi spune și numele, el poartă  amprenta regalității, transpusă prin broderia delicată și forma geometrică. Puternic, compact, dar în același timp suav, crinul de pădure este sursa de inspirație pentru rucsacul Vivaldi. Broderia manuală care cuprinde aproape întreg spațiul, creează unitate între simplitatea acestor flori și complexitatea vieții contemporane.Secretul său stă, însă, în faptul că bretelele sunt ajustabile și poate fi transformat cu ușurință într-o geantă încăpătoare. Este ideal pentru purtătoarele mereu pe fugă, ce trebuie să ajungă de la un eveniment la altul pentru că la fel de ușor, Vivaldi trece de la practic și libertin la elegant și versatil.

Descoperă rucsacul Călător sub Stele aici!

Rucsacul Călător sub Stele își merită numele. Confecționat din piele fină, dar rezistentă, el este brodat cu un simbol ce a însoțit călătorii, și în special navigatorii, din vremuri străvechi. Steaua Nordului este înconjurată de mituri, emanând puterea care poate proteja din generație în generație. Ea este lumina și speranța care își aduce de fiecare dată purtătoarea mai aproape de casă. Inspirate de strălucirea și măreția astrului care nu-și schimbă poziția pe bolta cerească în timp ce celelalte stele gravitează în jurul său, am materializat un rucsac versatil, deopotrivă elegant și practic. Într-o clipă el este gata de plecare, încăpător pentru lucrurile esențiale unui weekend (și până la urmă, de ce ai nevoie în afară de curaj și voie bună?), iar în următoarea el se transformă într-o geantă gata să însoțească o rochie elegantă oriunde ai avea nevoie de el.

Descoperă geanta Amarilis aici!

Inspirată de floarea numită Steaua Cavalerului, un crin cu o prezență puternică ce nu trădează delicatețea ascunsă între petale, asemenea purtătoarei lui, Amarilis îmbină eleganța unei genți de mână cu practicalitatea uneia poștaș. Astfel că, ea dimineața poate fi exact ceea ce ai nevoie pentru a face o impresie puternică, dar feminină în același timp la lucru și în fața oamenilor pe care îi întâlnești zi de zi. După-amiaza, în schimb, poți atașa bareta mai lungă din piele pentru a o transforma într-o geantă poștaș ce poate fi purtată pe diagonală, lăsându-ți mâinile libere pentru a te descurca prin magazine și mulțimi. Această superbă creație îți va transmite încrederea pe care o aveau cavalerii regali și va fi ajutorul tău de nădejde în fiecare zi.

Descoperă geanta Colul Morii aici!

Colul Morii, un alt nume purtat de steaua cu opt colțuri menită să ghideze sufletele înapoi acasă, a inspirat această geantă versatilă și încăpătoare. Paleta cromatică a acestui accesoriu amintește de hotarele văzduhului și de magia răsăriturilor și a apusurilor care ne umplu ochii și sufletul de frumos de fiecare dată când ne amintim să privim cerul. Bine compartimentată, spațioasă și de efect datorită motivului celest brodat cu rol de protecție și ghidare, geanta Colul Morii este un adevărat punct de reper de stil care nu trebuie să-ți lipsească din colecția personală de doruri. Ea poate fi purtată pe umăr într-o ținută de zi, profesională atunci când trebuie să lași o impresie pozitivă, sau, cu ajutorul unei barete asortate, ea poate deveni compania perfectă pentru un weekend petrecut în explorări. Având Colul Morii ca talisman, nu va trebui niciodată să te temi că nu vei mai găsi drumul înapoi acasă.

 

Dacă nu ați reușit încă să aveți un dor doar al vostru, multe dintre ele încă se afla în secțiunea Sale pe site-ul nostru. Grabiți-vă, însă, promoția se apropie de sfârșit luna aceasta!

1

nicoleta

Leave a comment

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Despre noi