Ca oameni, nu am putea trăi fără iubire, iar iubirea nu ar putea exista fără poezie. Cea care dă glas sentimentelor și trăirilor cum nimic altceva nu poate. Cea care, negreșit, reușește să pătrundă în cele mai ascunse cotloane ale sufletului și să încălzească și cele mai reci inimi.
Cu toate că trăim mereu înconjurați de poezie, rareori ne oprim să o admirăm, să-i citim versurile sau să îi recunoaștem prezența pe care o are în viețile noastre. Așa că măcar astăzi, de Ziua Internațională a Poeziei, haideți să dedicăm câteva clipe pentru a ne aminti de poeții, rândurile și metaforele care ne-au insuflat și atent modelat, într-un fel sau altul, felul de a simți și crea.
”Stelele nasc umezi pe bolta senină,
Pieptul de dor, fruntea de gânduri ţi-e plină.”
(Sara pe Deal)
Noi nu ne putem gândi la poezie fără a vorbi despre poetul nostru de suflet, – de altfel, și al multor alți români – Mihai Eminescu. Lăsând la o parte geniul creator care l-a ridicat la nivelul de ‘poet nepereche’, unul dintre cele mai frumoase sentimente care îi sunt centrale ca temă este acela al dorului. Fie dorul de patrie, de persoana iubită, de tinerețe sau pur și simplu dorul existențial de frumos, el este cel ce dă viață creațiilor sale.

Atât de specific poporului român cum este, de altfel, și Eminescu, dorul stă în centrul sufletului Iutta. De aici și modul în care ne “alintăm” noi gențile, pantofii și accesoriile tradiționale.Dor de Românesc, una din primele noastre colecții, se axează pe acest puternic sentiment care nu face altceva decât să marcheze iubirea, fără de care noțiunea de dor nu există.

Inspirate de frumoase motive tradiționale, cât și de zonele culturale diferite ale țării, au luat naștere nouă genți de umăr, fiecare ducând inscripționate simbolurile și metaforele zonelor respective. Fie că îți e dor de Oltenia, Crișana, Muntenia, Basarabia, Bucovina, Moldova, Maramureș, Dobrogea sau Transilvania, le poți descoperi poveștile tuturor pe www.iutta.ro.

Dar influența eminesciană nu se oprește aici. Cu toate că simbolurile colecției înglobează vechi tradiții ale primăverii și al belșugului pe care îl aduce, numele colecției Nu-Mă-Uita nu poate trece neobservat. Cum nici superbele doruri care fac parte din ea nu pot trece neadmirate.
Amor nemuritor, geantă brodată de zi cu accente feminine florale, duce purtătoarele sale pe culmile cele mai înalte ale poeziei, ea însăși fiind o metaforă a eternității și a iubirii, care transcende și învinge în pofida timpului.

Dorul care poartă chiar numele colecției este o odă colorată adusă acelor amintiri și trăiri care nu vor putea fi șterse nicicând de trecerea timpului. Flori de Nu-Mă-Uita decorează geanta care, pe lângă funcționalitatea sa, reprezintă un memento al frumuseții naturii și autenticității românești.

” Înc-o gură – şi dispare…
Ca un stâlp eu stam în lună!
Ce frumoasă, ce nebună
E albastră -mi, dulce floare! ” ( Floare Albastră )
Ducând mai departe ideea de dor, cea mai recentă colecție Iutta, Dor Regal, provine dintr-o dorință adâncă de a ne cunoaște trecutul și de a da formă regalității românești de mult apuse. Geanta Fleur de Lys, a cărei broderii ne amintește de o coroană, pare că are poezii inscripționate pe ea, căci crinii aurii ce o îmbracă se inspiră din stema regală românească.

Acestea sunt doar câteva dovezi vii ale influenței pe care poezia, frumosul și dorul le au asupra noastră, iar acum suntem tare curioși să aflăm ce rol joacă poezia în viețile voastre. Ce versuri v-au rămas în minte, pe care le puteți recita oricând – fiecare dintre noi are câteva cuvinte întipărite în suflet, orice ar fi – și căror autori le dedicați parte din munca, sentimentele, creațiile sau trăirile voastre?
Știm că v-am pus pe gânduri acum, așa că vă vom lăsa cu o strofă eminesciană emblematică, să vă trezim inspirația..
”Tot astfel când al nostru dor
Pieri în noapte-adânca,
Lumina stinsului amor
Ne urmareste înca. ”
(La Steaua)