„Recitindu-l pe Eminescu ne reîntoarcem, ca într-un dulce somn, la noi acasă.” spunea Mircea Eliade. Noi mai credem că, recitindu-l pe Eminescu, reușim să aducem o parte din el înapoi. 

Inspirație eminesciană

Motivul poetic al „florii albastre” ilustrează sentimentul de dragoste sau chipul iubitei, precum şi tendinţa de proiectare a iubirii în infinit. Noi i-am pus numele de Nu-mă-uita și am creat o întreagă colecție inspirată de același simbol care l-a atins și pe Mihai Eminescu. Am trasat linii și contururi, am realizat broderii migăloase pe piele fină și astfel am spus povestea dorului de casă și de copilărie. Pe care, așa cum sugerează și numele colecției, nu le-am uitat și nu le vom uita niciodată.

Expresie vitală a energiei amoroase, deschisă către pasiune, vulnerabilă în faţa luminii, floarea albastră pentru noi înseamnă, de fapt, cea mai strânsă legătură cu Eminescu și geniul său. Tocmai de aceea ne vine atât de ușor să asociem poemele sale cu dorurile noastre.

Zâna florilor, Atât de fragedă…

În poezia „Atât de fragedă”, visul si dorul de dragoste iradiază întregul univers al imaginarului eminescian. Recunoaștem un cântec al adorației închinat femeii iubite, care este și zână și pământeancă. Bineînțeles, geanta Zâna florilor își are locul lângă acest poem.

„Atât de fragedă, te-asameni
Cu floarea albă de cireş,
Şi ca un înger dintre oameni
În calea vieţii mele ieşi.”

De-aș avea o Primăvară eternă

Pe când avea 16 ani, Mihai Eminescu a debutat cu poezia „De-aș avea”. Versurile sale pline de entuziasm și avânt în iubire și necunoscut ne-au dus cu gândul la borseta Primăvară eternă. Numită și Magie Pastelată, acest accesoriu ne încurajează să credem în magie și să ne găsim inspirația și puterea. Dacă în loc de broderie ar fi avut versuri, cu siguranță ar fi sunat așa:

„De-aş avea şi eu o floare
Mândră, dulce, răpitoare,
Ca şi florile din mai,
Fiice dulce-a unui plai,
Plai râzând cu iarbă verde,
Ce se leagănă, se pierde,
Undoind încetişor,
Şoptind şoapte de amor”

De-or trece anii Dorul de Moldova rămâne

Deși nu face parte din colecția despre care am vorbit mai sus, am regăsit geanta Dorul de Moldova în versurile poeziei „De-or trece anii… ”.

„De-or trece anii cum trecură,
Ea tot mai mult îmi va plăcé,
Pentru că-n toat-a ei făptură
E-un “nu ştiu cum” ş-un “nu ştiu ce.”

O, rămâi Dor de Ducă

Chiar dacă Dorul de Ducă ne îndeamnă să plecăm, el este atât de bine surprins în „O, rămâi”. De ce? Pentru că e un sentiment pe care vrem să-l păstrăm în noi mereu, un sentiment care ne dă energie, ne face curioși și ne îndeamnă să cunoaștem, să explorăm. Este un sentiment care vrem să rămână cu noi.

“O, rămâi, rămâi la mine,
Te iubesc atât de mult!
Ale tale doruri toate
Numai eu ştiu să le-ascult.”

Mai am un singur dor, Amor nemuritor

În această poezie Mihai Eminescu transformă melancolia și tristețea într-o meditație. Prin dor, el își exprimă aspirația către absolut și către nemurire. „Mai am un singur dor” este o elogie romantică pe care noi o asociem cu Amor nemuritor.

„Luceferi, ce răsar
Din umbră de cetini,
Fiindu-mi prieteni,
O să-mi zâmbească iar.”

Floare albastră Nu-mă-uita

Mic, compact și plin de înțeles, portmoneul Nu-mă-uita e întruchiparea motivului romantic al florii albastre. Florile stilizate reflectă dorul de natură și simbolizează infinitul, idealul și puritatea. Noi îl avem mereu alături de noi.

„Înc-o gură – şi dispare…
Ca un stâlp eu stam în lună!
Ce frumoasă, ce nebună
E albastra-mi, dulce floare!”

Papuci brodați cu Dorință

Brodați cu simbolul Copacului Vieții, o metaforă vizuală a înțelepciunii, papucii din piele Iutta reprezintă cel mai bine comuniunea omului cu natura. Nevoie de libertate și liniște apare și în poezia „Dorința”.

„Vino-n codru la izvorul
Care tremură pe prund,
Unde prispa cea de brazde
Crengi plecate o ascund.”

Shop the story >